miercuri, 12 mai 2010

Lucruri simple ... sau nu ...



Am achizitionat ieri o carte pe care de mult mi-o doream in rafturile bibliotecii mele personale. Este o carte subtirica, care promite multe dupa doar cateva pagini frunzarite aseara in tren.

Aseara am avut niste pasaje care mi s-au parut ca mi se potrivesc chiar mie si experientelor personale, asa ca va citez cateva fraze:

- "O sa imbatranim toti intr-o zi si o sa ne uitam in oglinda cu stupoare, constatand ca fiecare rid e mai degraba un vis neimplinit, un an care a mai trecut fara sa facem ce simtim, ce suntem, ce m visat candva! [...] Noi suntem adevaratii dusmani ai visului nostru, iar Dumnezeu exista ca sa ne aduca aminte ca forta noastra e infinit mai mare decat a lui, daca descoperim credinta in noi insine. Nu Dumnezeu ne rezolva angoasele, frustrarile, lipsa de perspectiva sau lenea, ci mai curand subconstientul nostru, bine certat de constient, de ceea ce a ramas intreg din noi dupa ce ne-am rupt viata in bucati utile doar pentru a completa puzzle-ul supravietuirii." [pagina 23];

- "Oricat ne amagim ca femeia e cucerita de spiritul, mintea, talentul sau romantismul unui alt barbat interzis, deznodamantul contine sex. Bine, dragoste facuta cu disperare, cu minutiozitate si chiar perversitate. Cand e rost de aventura, niic nu te mai opreste sa fii exact opusul femeii blajine si decente pe care o stiu familia, colegii si vecinii. Femeile sofisticate nu povestesc din asternut, insa ar avea cele mai naucitoare povesti. O minte deschisa, cu o inima incinsa de amor, e in stare de orice in materie de dorinta, sex, gest curajos sau minciuna dusa la perfectiune." [pagina 27];

- "Nevoia de aventura, dorinta de a fi ... dorita exista in orice femeie, chiar daca marturisirea li se pare mai pacatoasa decat sexul oral sau in grup. Si culmea e ca daca astfel de femei ar fi prinse asupra faptului, aproape nimanui nu i-ar veni sa creada ca ceea ce vede este adevarat. Aparentele inseala mai bine decat nevestele disperate ..." [pagina 28]

Pentru moment cartea asta m-a fascinat in asa maniera incat parca o consider intrucatva un fel de biblie feminina de gandire si formare.

Cartea in cauza este romanul Mihaelei Radulescu [fosta Schwartzenberg] - "Despre lucruri simple", care pentru mine spune lucrurilor pe nume, cuprinde invataminte legate de viata femeii de zi cu zi si sfaturi despre ce e bine si ce nu e bine sa faci in diverse situatii. Ar fi buna o astfel de "predica" in scoli - bunul-simt, la pachet si in doze mari, pentru ca scolarii si liceeni din ziua de azi au lipsuri mari la capitolele "7 ani de-acasa" si "bun-simt".

Urmarea in viitoarele postari ;))

joi, 6 mai 2010

Realitate deformata ...

O data cu venirea verii, mai toate femeile intra in depresie, sufera atacuri de panica sau la achizitionarea costumului de baie adauga in cos si o esarfa asortata, menita sa le mascheze goliciunea.

De curand am citit un articol intr-o revista pentru femei care m-a fascinat de-a dreptul. Eu nu fac parte din grupul femeilor care sa se panicheze ca nu arata bine, sau ca s-au ingrasat, insa intru in panica pentru ca nu mai fac miscare, iar lipsa de exercitii fizice nu face bine psihicului unei femei, cu atat mai mult fizicului ei. In articolul respectiv se spunea ca o femeie nu ar trebui sa renunte niciodata la a purta jeans si bikinii, pentru ca de obicei pentru o femeie este frustrant sa nu poata sa o faca [comparatia era plastica: "A trece prin viata fara sa porti o pereche de bikini este ca si cum ai lucra intr-o cofetarie, dar ai suferi de diabet: un amestec de frustrare, revolta si autocontrol dus la extrem ..."]. Se spunea tot acolo ca exista un fenomen - tulburare dismorfica (TDC) sau BDD (Body Dismorphic Disorder) - care afecteaza in general mintea femeilor, iar femeia in cauza refuza sa se confromeze oricarei regului sau oricarui sistem logic: 80% dintre femei se declara nemultumite de propria imagine.

Majoritatea femeilor transfera asupra propriului corp nemultumirile din plan sentimental, profesional sau social. Greutatea lor este determinata de starea de spirit. Traiesc sentimentul fals ca pot controla situatia.

Propuneau ca femeile sa urmeze urmatoarele sfaturi pentru a scapa de realitatea diforma:

- A te simti bine in propria piele tine de incredere. Deci recastiga-ti increderea in tine inconjurandu-te de persoane care te binedispun.

- Trateaza-ti complexele cu mai multa usurinta. Majoritatea oamenilor din jurul tau sunt suficient de preocupati de propriile probleme de imagine pentru a le remarca pe ale tale.

- Nu te lasa invinsa de impresiile de moment. Cand te simti daramata, deprimata, coplesita, aminteste-ti cum esti in realitate [i.e.: amuzanta, generoasa, devotata, amabila] si invata sa iubesti intregul ansamblu.

- Daca te simti traumatizata de numarul pe care il porti la imbracaminte, taie etichetele de la toate hainele.

- Fii iertatoare cu defectele altora. Gaseste la fiecare femeie care iti iese in cale trei lucruri atragatoare. Vei vedea corpul omenesc intr-o alta lumina si te vei privi altfel si pe tine.

- Priveste-ti corpul ca pe un instrument, nu ca pe un obiect.

- Mananca sanatos si antreneaza-te de trei ori pe saptamana. Vei incepe sa te simti mult mai bine si te vei privi cu alti ochi.

- Priveste viata mai "barbateste". Barbatii pornesc de la premiza ca sunt normali. Daca un barbat urmeaza o dieta si nu scade in greutate, concluzia lui este ca dieta e o porcarie. O femeie, in schimb, isi creeaza zeci de probleme si isi pune zeci de intrebari de genul "ce se intampla cu mine de nu pot sa slabesc?".

- Trateaza-ti corpul ca pe propriul copil. Daca aia vea o fata si ar veni la tine plangand ca s-a ingrasat doua kilograme si e hidoasa, ce i-ai spune? E o tehnica folosita in terapiile de grup, pentru a corecta o imagine corporala deformata.

Foamea nostra [a femeilor] de perfectiune le creeaza barbatilor un sentiment acut de nesiguranta si respingere. O femeie poate fi senzuala si fara sa se infometeze si barbatilor nu le plac femeile frumoase care se gandesc prea intens la trupul lor, oricat de frumoase ar fi ele, pur si simplu, nu le gasesc sexy.

Si totusi, in ciuda acestei teorii, cred ca pot numara pe degetele de la o mana femeile care reusesc sa se accepte pe ele insele asa cum sunt.

miercuri, 5 mai 2010

Tragic ...

De curand am citit ceva ca m-a cam lasat cu gura cascata: un "amic" cu principii, sustine sus si tare ca se poate privi seara in oglinda [whatever :-o ]. Puteti citi impresiile lui aici.

Mult noroc "prietene", sper sa ai noroc sa te creada cineva, sau macar sa fie pe aceeasi lungime de unda cu tine.

Penibil este faptul ca tu ca "amic"/"prieten"/ce nume oi mai fi luand tu acolo nu aplici "principiile" astea ale tale si pentru prietenii tai, care dupa cum sustii tu ar trebui sa fie intru totul de acord cu tine atunci cand tu preferi "starea ... de hiperconstienta in care ma agit, urlu, tip, dau cu pumnul in masa(sau in sifonier depinde de caz), fac totul ca sa constientizez si sa schimb si sa ma schimb", noi ca amici ar trbui sa acceptam faptul ca tipi al noi fara motive intemeiate si preferi sa tii partea unor pseudo prieteni, despre care nu stii nimic si te lovesti cu pumnul in piept ca si cum numai tu vezi obiectiv partea "adevarata" din toate intamplarile.

Daca si numai daca acest lucru ar fi adevarat [ceea ce nu este adevarat, dar preferi sa fii exact inversul a ceea ce gandesti si te asemeni tot mai mult cu ceea ce se pare ca dispretuiesti tu - "Cand ajungi sa te minti si pe tine incepi sa crezi minciuna"], atunci jos palaria pentru tine, insa amicii aia adevarati pe care i-ai nesocotit, la care ai tipat fara motiv si carora le-ai inchis usa in nas cu orgoliul tau exacerbat nu se vor intaorce la tine nici daca le vei cere scuze [ingenunchi sa zicem].

Indiferenta este o trasatura de caracter care denota putere psihica din partea celui care o manifesta. Ea poate deveni o arma abila folosita impotriva celor care nu stiu sa isi foloseasca cuvintele decat pentru a jigni pe cei din jurul lor, iar indiferenta celui jignit este o calitate care ar trebui sa fie apreciata de cei din jur. Cel jignit [care a cedat, si deci pentru amorul artei il putem numi si "destept"] a incercat aplanarea unui conflict pornit poate din invidie, din faptul ca cel care jigneste [scuzata-mi fie cacofonia] nu are atentia celor din jur, si pentru a o capata, "ce face?" - incepe si se ia [la propriu] de omul care l-a adus acolo, nu se poate abtine si judeca aspru tot ceea ce face altul, si in ultima instanta ia o supradoza de Hexoralette N [moment penibil, mai ales ca persoana respectiva se da drept o persoana cu mult cumpat si ani multi, ani la care ar fi trebui sa stie mai multe, sa fie o persoana matura], fapt ce denota un caracter slab.

Poate lectia de morala ar trebui sa ti-o tii tu "prietene", seara, preferabil in fata oglizii ... vedem ce iese ...

'Till next time, aveti grija la oglinda folosita, s-ar putea sa arate mai mult decat ceea ce doriti sa vedeti ... ;))

luni, 3 mai 2010

1 Mai muncitoresc ...



Anul asta 1Mai a picat intr-o sambata [prilej de sarbatoare si pentru mine, fiindca in week-end-ul de 1Mai am avut liber anul asta] si am sarbatorit si eu ca tot omul prin gratare, plimbari in aerul curat de munte, tocmai la Busteni.

Povestea e simpla: de vineri seara, dupa ce am scapat de la munca ca prin urechile acului la ora 19:00, m-am intalnit cu o prietena buna de-a mea la Gara de Nord, ne-am urcat in acceleratul de 20:08 spre Oradea, pana la Busteni. La Ploiesti, au urcat si ceilalti, incarcati de bagaje si destul de suparati [ma sunasera sa le spun pe unde este vagonul unde aveam toti locuri] pe faptul ca nu nimerisera vagonul din prima, si au fost nevoiti sa fuga dupa tren si sa strabata prin tren destul de multe vagoane.

Cu nervii intinsi la maximum [si cu o moara hodorogita in cap, numita Raluca] am ajuns cu bine la Busteni. Am nimerit si vila, dupa indicatiile prietenilor deja ajunsi acolo din timpul zilei [moara hodorogita tot nu tacea :| ].

Am carat de bagaje, ne-am agitat, am ajuns, ne cam speriaram [vila arata destul de ciudat, in sensul rau, insa interiorul a salvat situatia] de prima imagine pe care am avut-o asupra vilei [moara hodorogita se plangea si facea misto ca nu e vila pe gustul ei, ar fi vrut puf si pateu de gasca cu icre negre pentru suma minuscula pe care o platisem la cazare ;)) ], am ales camera, am intrat, am studiat diversele aspecte ale camarutei primitoare, asezarea in paturi. Noi ne-am decis sa ramanem la vila sa plonjam in dus ai apoi somn. Am despachetat, am facut dus, am stat la cioace si am adormit instant dupa ce am pus capul pe perna.

Dimineata, trezirea la 11, pana ne-am pregatit si pana ne-am adunat sa afcem planul de bataie pentru ziua de Sambata, deja eram lihniti de foame. Am pandit un microbuz pentru Sinaia, ne-am inghesuit intre ceilalti localnici si turisti ca si noi intr-un microbuz minuscul si neincapator pentru numarul mare de pasageri. Am stat in picioare, intr-un aer statut, ce baltea a miros de transpiratie si a nervi intinsi. Am ajuns cu bine in Simaia, am mers cu pas apasat spre Casa Noastra, unde am luat un pranz copios [si destul de ieftin] pentru ca apoi sa ne despartim: unii spre Peles si Pelisor si altii la shopping [printre cei care au plecat la shopping se numara si moara hodorogita, care se tot plansese tot drumul cum ca ii e rau si ca este bolnava, nimeni nu o baga in seama si o cam evitam toti, fugeam de gura ei cea mare]. Grupul care a plecat spre Peles, a facut un popas mic la Manastirea Sinaia, care era chiar in drum.



Dupa micul popas, insotit de pozele "chinezesti" facute manastirii din toate unghiurile si ipostazele noastre haioase, am revenit pe drumul spre Peles. Castelul l-am gasit intr-o baie de soare, cu pajistea vasta plina de flori, ca o rochie de sarbatoare, linsitea in care era invaluit castelul a fost invadata de pasarelele si tumultul multimii de turisti in cautare de suveniruri si amatori de poze.

Am facut si noi poze, multe la numar, apoi ne-am indreptat spre gara pentru a ne putea reuni cu ceilalti mamberii ai grupului. am luat microbuzul inapoi spre Busteni, mult mai aerisit si cu locuri din belsug pentru toti membrii grului nostru destul de numeros. Dupa un mic popas la gara si la non-stop-ul de vis-a-vis de gara, am luat drumul vilei, pentru a putea "petrece" un 1Mai in jurul focului gratarului, unii facnd poze [adica eu :P ] si altii trebaluind pe langa foc/gratar pentru ca treaba sa mearga struna.

La gratar atmosfera a fost linsitita [moara hodorogita bolnava neputandu-ne onora cu prezenta, motiv de bucurie pentru noi ceilalti], piperata cu glume din belsug si cu berica rece de la frigider. Am mancat gratarul la foc automat, apoi am mai stat la cioace si bancuri in jurul mesei pana spre dimineata, cand am inghetat si am fugit care cum a a pucat spre camera lui. Dusul fierbinte a fost benefic, eu si colegele mele de camera [Lav si Dana] am mai prins curaj sa mai stam inca un pic de vorba, sa dezbatem diverse subiecte, pana cand linsitea ne-a fost deranjata de un pat balanganindu-se de perete si de faptul ca lustra din tavan scartaia si am crezut ca ne va pica in cap. M-am suit pe pat si am inceput sa bat in tavan cu o sticla de jumate pana s-au mai potokit zgomotele. Am adormit la un moment dat, si m-am mai trezit abia dimineata, cand fetele deja nu mai puteau rezista in pat. Am inceput sa facem planul de gratar, insa numai pentru a-l putea rezilia pentru ca moara hodorogita bolnava se tot plangea de dureri abdominale, si era impropriu ea sa boleasca si noi sa "grataruim" [cel putin asa ni s-a sugerat, pe un ton morocanos]. Am vrut apoi sa mergem spre o terasa in oras sa infulecam ceva ca pentru pranz si ni s-a spus ca ar fi la fel de urat vazut. Am renuntat pentru scurt timp, pentru ca apoi foamea sa ne dea decizia finala: oras-mancare-terasa. Am mancat copios, ne-am baut cafeluta, am mai afcut acteva poze si i-am asteptat pe ceilalti care au ramas cu sinucigasa profesionista la vila [am aflat ulterior ca moara hodorogita inghitise pastile de gat, dublul dozei zilnice in 24 de ore]. Am plecat apoi spre vila sa luam bagajele, deja era ora sa mergem spre gara sa prindem trenul, pe care deja il stiam intarziat. Am renuntat la carnea de gratar in favoarea proprietarei vilei, care s-a declarat multumita, noi inca salivam dupa gratarul din seara precedenta si ofticati maxim ca nu l-am putut pregati cu succes si pe cel de-al doilea [din motivele mai sus mentionate]. La gara, nebunie mare, multi tineri cu bagaje imense, se ingramadeau zgomotosi spre peronul de la prima linie pentru a se putea urca cu usurinta in trenul ce avea sa-i duca spre casele lor din orasele poluate.

Drumul de intoarcere din tren a fost ca un mic priveghi, mai ales pentru ca unii inca mai aveau nervul intins la maximum si se credeau in masura sa tipe si sa ridice glasul al orice replica nepotrivita [parerea lor]. Am ajuns si acasa, rupta de oboseala, cu gandul la un dus cald si apoi la perna de acasa.

Si uite asa a trecut si 1Mai. Acum astept sarbatoritele acestei saptamani sa mai imbatraneasca cate un anisor [4Mai - Lav si 7Mai - Dana, "La Multi Ani!" fetelor si sa fiti frumoase, sanatoase si iubite - de cine trebuie ;)) ].

Gata si de data asta ... 'till next time, take care and behave, and above all: aveti grija ce metoda folositi pentru a scapa de o banala durere in gat, pentru a nu fi suspectati de sinucidere de cei de pe salvare :))

luni, 26 aprilie 2010

Reintoarcere la munca ...

Si dupa o saptamana de vacanta, am revenit plina de energie la munca, desi sentimentul este de sfarseala, cel putin asta am simtit azi-dimineata cand mi-a dat ma atrezirea.

A fost o saptamana plina, o saptamana exact contrariul a ceea ce-mi planificasem eu sa fie, asezonata cu iesit in oras la facut fotografii, biliard si ping pong cu baietii, cafeaau de 12 la Giulia and stuff like that ... As fi vrut sa nu se termine saptamana asta, sau sa mai am inca pe atat liber, dar vine inchiderea si am fost practic obligata. Pfff ...

Si acum ... liniste ...pana data viitoare :)

duminică, 18 aprilie 2010

The wedding's bouquet dilemma ...



Last night I caught the bride's bouquet [Cristina, one of my ex-primary school friends, got married, and she became Mrs Istrate], but right now I have a suuuuper dilemma: should I cry or should I not worry and be happy as I am right now ?!

This is my second bouquet ...

The time shall decide wheater I made the right decision, or made a terrible mistake ...

joi, 8 aprilie 2010

Still amazed ...

Dintotdeauna am fost o persoana slabuta, atletica, si nu pentru ca nu as fi mancat. In ultima vreme datorita faptului ca nu prea am avut ocazia sa fac miscare, am mai pus vreo 2 kg pe ici pe colo.

Azi de dimineata, somnoroasa, dar conducatoare de grup [as always], ma deplasam de la peron spre metrou, incercam in amorteala mea sa descopar pe unde am plasat abonamentul de metrou. Absorbita total de cautarea acelei mici hartiute atat de valoroase, dar urmarind intre timp si pe unde merg, ma simt mutata in loc [la propriu] de catre cineva, tare grabit. Geanta mare, plina cu "di tati" nu l-a impiedicat pe un "bucureshtean" binevoitor sa ma ia cu totul aproape pe sus. Uimita si inca nedumerita de ceea ce am patit, am strigat in urma lui, dar deja nu mai aveam cui striga, se evapora incet dar sigur. Evenimentul desigur a fost momentul comic al diminetii de azi si cam tot drumul pana la munca numai despre expresia fetei mele uimite am vorbit si despre cum m-am simtit in momentul in care acel cineva a pus in practica expresia "luata cu totul pe sus".

Sper sa ati (de)gustat si v-ati infruptat din bucatele de Paste, ati mers la gratare bogate, v-ati reintalnit cu prietenii la un pahar de vorba, etc. etc.

So, 'till next time, take care si aveti grija pe unde mergeti, asta ca sa nu patiti pe pielea voastra ceea ce am patit eu in dimineata asta.

marți, 30 martie 2010

Ma' sis ..



Vara trecuta, in Delta fiind, ni s-a facut pofta de pepene. Plecasem la "shopping" cu sora mea: apa, bere, suc, usual stuff. Am vazut pe marginea drumului, intr-un sant sub un copac la umbra, un baiat - vindea pepeni. Sora mea e innebunita dupa pepene rosu si evident ca nu a putut rezista.
Se indrepta agale spre mormanul de pepeni, deja urmarind din priviri gramada cea mare pe marele verde pe il va cere. Se apropie de baiat si-i cere sfioasa:
- 2 kg, te rog ...
El, parca surprins de cererea ei:
- Pepene ???
Ea, deja iritata:
- Nu, mandarine !!!
El, cu ochii mari si uimiti:
- Pai, mandarine nu am ...
Ea, deja implicata in discutie mai mult decat se cerea:
- Normal ca pepene ... [ ~X( ]
Imi aduc si acum aminte cu placere de intamplarea asta, am ras atunci cu pofta pana au inceput sa ma doara obrajii, dar nici acum amintindu-mi de replicile respective nu sunt mai prejos ...

Sora mea, de plictiseala, nu iarta nimic cand devine acida, a avut prof bun [Gabitzu, alt acid convins =))], asa ca pazea ;))

vineri, 26 martie 2010

Spring ... long waited spring >:)

Locatia: Bucuresti - AFI Cotroceni
Data: 21 Martie 2010

Bucuresti - Arcul de triumf


AFI Cotroceni


In trafic ...


Bucuresti - Casa Presei Libere

miercuri, 17 martie 2010

Curiosity ...



Zilele astea curiozitatea mi-a fost pusa la incercare. Mi-am adus aminte cu placere de vremurile mIRC-ului, de blind dates-urile pe care mi le dadeam pe vremea aia. De felul meu nu sunt o persoana curioasa [la un moment dat al vietii mele, m-am lecuit de acest defect de comportament], insa de acum doua zile ma incearca un sentiment ciudat de curiozitate. Totul a pornit de la un Cupidon, pus pe fapte mari, a continuat cu un schimb de id-uri de mess si a continuat cu indelungi conversatii [in care, evident, ca simt ca vorbesc iar prea mult].

As vrea sa ma abtin, sa ma reprim acest sentiment, dar oricat as incerca, totul este in zadar. Totul se va termina atunci cand voi lua parte la o intalnire, atent planificata de catre subiectul curiozitatii mele :) MEN ... [8-|]

Am descoperit ca se vorbeste foarte mult in jurul meu despre raporturile FEMEI-BARBATI, despre cat e sensibile sunt femeile, si despre nevoie FEMEII, and so on ... Cred ca pana cum nu am bagat de seama conversatiile astea, poate din cauza castilor infundate in urechi si a muzicii date cat mai tare :))

Continuarea, in postarile ulterioare ... [asta ca sa va fac si pe voi curiosi ;)) ]

miercuri, 10 martie 2010

Panza de paianjen ...



Da, da, ati citit corect. Exact asa isi intituleaza Cella Serghi primul roman din cariera sa de scriitoare.

Cine e Cella Serghi? Eh, hai ca va dau o mana de ajutor (apasa AICI).

Cartea ei, "Panza de paianjen", necunoscuta de mine pana acum cateva zile (cartea o aveam in biblioteca, dar numele ei nu-mi spunea nimic), a devenit in scurt timp de la inceperea lecturarii ca un fel de drog. Citesc si nu ma mai pot satura. Simt prin toti porii povestea impresionanta a unei Diana Slavu, blonda saraca, dar cocheta, frumoasa doar prin simpla prezenta, care impresioneaza barbatii, de la adolescenti (a caror viata o influenteaza fara voia ei) pana la cei mai "copti". Ea apare ca o naluca, impresionanta prin zambetul larg si dintii mult prea albi, prin prezenta ei de spirit, prin felul zglobiu de a trece prin viata (un veritabil mascarici, dupa cum o caracterizeaza propriul tata). Felul ei de a fi ascunde grijile cotidiene, saracia in care traieste familia ei, intunecimea mansardelor prin care sunt plimabti ea si sora mai mica, respectiv fratele mai mare, pe toata durata copilariei si mare parte din adolescenta, frigul iernii, caldura dogoritoare a verilor de la Mangalia sau Balcic. Figura paterna predomina copilaria si adolescenta fetei, acesta incearca in diverse perioade si prin diferite cai sa faca bani in mod cinstit, insa reuseste doar sa se inversineze impotriva celor mai avuti, care profita de pe urma eforturilor sale, care mai apoi se debaraseaza de el. Putinii banuti castigati de catre tata, sunt cheltuiti in scurt timp pe chiria vreunei camarute prost iluminate si plina de igrasie in care locuiesc "provizoriu", pana la gasirea a ceva mai bun. Tatal prin felul sau violent de a fi, prin exteriorizarea zgomotoasa in urma fiecarui esec, incearca sa intorca privirile copiilor de la saracia crunta in care isi duc zi dupa zi existenta sotia si copiii sai. Mama, mereu sacrificandu-se pentru ca Diana sa aiba cele mai interesante rochite, taxele platite pe ultima suta de metrii sau vacante la mare, este o figura blajina, niciodata nu pare sa aiba nevoie de nimic pentru sine, tot ce castiga da copiilor sai.
Sora, Maricica si fratele sau Nicu, sunt intotdeauna lasati mai la urma, in pofida lipsurilor, Diana este intotdeauna cea care este pusa pe primul plan. Insa ea sufera, in tacere, asa cum marturiseste Ilincai in caietele lasate in urma fugii ei la Paris.

Dragostea ei adolescentina pentru pictorul Petre Barbu este cu greu uitata si ii marcheaza inceputul vietii adulte. Abandonarea unui sot pe care nu il iubeste - un sot care o iubeste si are incredere in ea (chiar si atunci cand Diana ii spune ca vrea sa plece la Paris, acesta nu o crede in stare de o asa fapta), care se sacrifica pentru ca ea sa capete palarii la moda sau rochii asortate - o face ulterior sa sufere, sa se macine plina de remuscari. Alex este singurul pe care simte ca il iubeste (in el vede trasaturile de demult intalnite la Petre Barbu), singurul pentru care ar vrea sa traiasca, insa si acesta ii demonstreaza ca ea nu este unica din viata lui, asa cum si-ar fi dorit Diana.
Zugravirea Bucurestiului interbelic este picturala, Cismigiul este adus in discutie, Calea Victoriei, Capsa - acolo unde degusta ceai cu prajitura odata devenita Doamna Ioanichescu, zona Obor, totul este zugravit in desele ei hoinareli.

Dupa parerea mea aceasta este o carte care merita citita. Acum abia astept sa o termin si sa incep una din celelalte carti ale aceleiasi scriitoare, un fel de continuare a "Panzei de paianjen". Desi voi continua cu una din opele Cellei Serghi, aceasta care sunt sigura ca nu o voi uita asa usor, ea m-a marcat profund.

In speranta ca v-am atras atentia catre cartile Cellei Serghi, voi continua sa imi scriu parerile despre cartile ei intr-una din postarile viitoare.

marți, 9 martie 2010

Men's Day ... Father's Day ...



De cativa ani barbatii din Romania se tot plang ca si ei sunt speciali, ca ar merita si ei o zi a lor, sarbatoare in toata regula. Pai, pe langa sarbatoarea ad-hoc "Ziua Barbatului Bergenbier", aceasta sarbatoare exista si la nivel international, undeva pe 19 Noiembrie. (Sursa: wiki.org)



O veste buna si pentru taticii din Romania: incepand cu 2010, Ziua Tatalui este legiferata ca sarbatoare si in Romania. (Sursa: Father's Day sau Ziua Tatalui)

Si acum vine intrebarea mea: acum ca aveti si sarbatoare, ce alte pretentii veti mai avea ???

9 Martie ...



Pe vremea dacilor, simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie. Martisoarele erau, pe atunci, pietricele albe si rosii insirate pe o ata. Alte surse aratau ca martisoarele constau in monede care erau atarnate de fire subtiri de lana, negru cu alb. Tipul de moneda (aur, argint sau bronz) indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc si pentru a avea o vreme buna. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate pana cand copacii incepeau sa infloreasca si apoi atarnate de crengile lor.

Prima zi a primaverii este ziua Babei Dochia. Baba Dochia este o batrana zeita agrara, care moare de 1 Martie si renaste de Mucenici, pe 9 Martie. Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater si poate fi asociata cu Diana si Iuno de la romani si cu Hera si Artemis de la greci.

Legenda babei Dochia (varianta)
O femeie batrana, Dochia, avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna geroasa, Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada. Pe masura ce o spala, haina devenea tot mai neagra. Inghetata de frig si cuprinsa de disperare, fata plingea cand a aparut Martisor, un barbat tanar care i-a oferit o floare magica si a sfatuit-o sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa, panza era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Vazand floarea rosie, prinsa in parul fetei, Dochia a crezut ca primavara a revenit si a plecat cu turma de oi pe munte. Urcand muntele, vremea s-a facut frumoasa, asa ca Dochia a renuntat, pe rand, la cojoacele pe care le purta. Cand a ajuns in varf, vremea s-a transformat in vifor si atunci s-a aratat Martisor: "Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala" a grait el, "tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele haine in raul inghetat." Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre. De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

La sfarsitul secolului al XIX-lea Martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti in dimineata zilei de 1 Martie, inainte de rasaritul soarelui.
Martisorul de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana, uneori prins in piept sau la gat. El era scos, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (*Macinici, *Florii, Paste, *Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin, zarzar, cires etc) si agatat pe ramurile inflorite. Se credea ca purtatorii Martisorului vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi.
Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 Martie, in seara zilei de 28 sau 29 Februarie.
Dupa unele traditii, firul Martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemenea Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul primaverii, la nasterea anului agrar.
De la romani si aromani, obiceiul a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei.

BABELE

1 Martie: baba de primavara (baba semanatului)
2 Martie: baba de vara (baba muncii de vara)
3 Martie: baba de toamna (baba culesului) Cum vor fi cele 3 zile, asa vor fi si cele trei anotimpuri.

MACINICII

9 Martie: mucenici
Cum e vremea in 9 Martie, asa va fi timp de 40 de zile.
Daca in ziua de Mucenici va ingheta si va fi frig, este semn ca iarna va continua pana in ziua de Sfantul Gheorghe (23 Aprilie).

1. Spirite ale mosilor si stramosilor in Calendarul Popular care au preluat numele si data de celebrare ale celor 40 de Sfinti Mucenici (9 Martie) din Calendarul Bisericesc, jertfiti pentru credinta lor in Cetatea Sevastiei. Jertfele si sacrificiile umane savarsite in vremurile preistorice in ziua Anului Nou agrar sunt amintite astazi de figurinele antropomorfe din aluat fiert sau copt in ziua de Macinici si mancate sacramental;

2. Figurine antropomorfe modelate din aluat, unse cu miere si nuca, mancate sacramental la inceput de An Agrar, sinonime cu Brados, Sfinti;

3. Aluat modelat in forma de opt (8) sau cerc, fiert in apa indulcita cu miere si cu adaos de miez de nuca in ziua de Macinici. Forma cifrei opt, reprezentare plastica a zeului antropomorf si a colaceilor, reprezentare a zeitei geomorfe, sunt supravietuiri ale jertfelor umane care marcau, prin substitutie, moartea si renasterea zeului adorat al Anului Nou Agrar. Ca aliment ritual, Macinicii, sinonimi cu Bradosii si Sfintii, se impart si sunt mancati in fiecare an in ziua de 9 Martie (Muntenia, Moldova, Bucovina, Basarabia, Banat).

Dar ce stim despre ziua de 9 Martie in calendarul crestin-ortodox ???
Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid şi Domnos erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor. Aflând despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de 8 zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţă. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat şi a ieşit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Rămăşiţele lor au fost arse, iar cenuşa aruncată în lac. Moaştele lor au fost răspândite la diverse biserici din spaţiul ortodox.

Sursa: www.wikipedia.org

Sper ca v-a fost de folos mica descriere de mai sus, iar noua nu ne ramane decat sa asteptam rabdatori primavara ...

luni, 8 martie 2010

8 Martie ...



Astazi este Ziua Mamei - a mamei mele, a mamei tale, a tuturor mamicilor din lumea asta [sau mai bine zis: de pe Planeta Pamant ;;)] - asa ca astazi ele ar trebui sa fie in centul atentiei voastre, sa le faceti sa se simta mandre de ce ati devenit peste ani ... Ele trebuie sa simta azi dragostea voastra mai mult decat oricand, pentru ca in ultima vreme poate nu ati mai avut timp sa le aratati afectiunea, pentru ca de ceva timp ati crescut, insa nu uitati ca in ochii ei tot copilul ei sunteti ...

Azi fiti mandrii de mamicile voastre pentru ca si ele [la randul lor] sa fie mandre de voi !!!!

Ah, si nu uitati ca maine se mananca MACINICI !!! [de mica sunt innebunita dupa asa ceva - astept cu nerabdare in fiecare an ca mama sa faca macinicii, si toata saptamana nu catadcisesc sa mananc altceva decat micutele forme de opt dintr-un castron mare de zeama ciocolatie, cu foarte multa lamaie rasa si nuca presarata pe deasupra si cu foarte multa scortisoara fina]

So, be good for goodness sake :)

P.S.: Dedicated to my dearest Mum !!!

luni, 1 martie 2010

1 Martie



Astazi baietii de la munca ne-au surprins placut pe noi, fetele, dandu-ne cadou un martisor de argint. Al meu, un peste, super dragut, colorat.

M-am cam chinuit sa fac o poza rezonabila, pesticul fiind foarte micut.

luni, 15 februarie 2010

Vizita la Casa Poporului ...



De ceva timp nu s-a mai intamplat nimic interesant prin viata mea, ceva notabil care sa merite sa fie consemnat [asta si poate pentru ca saptamana care tocmai a trecut am fost in concediu datorita vremii si nametilor de afara]. Asta pana Sambata, cand am mers in vizita in Bucuresti la Casa Poporului. Am ramas fara cuvinte la vederea cladirii imense care troneaza Bucurestiul de undeva din Sectorul 5, Stada Izvor nr 2-4 [ca sa fiu mai exacta]. Pentru a adeveri cele spuse mai sus am si poze doveditoare. Cateva dintre ele sunt anexate mai jos.

Intrarea


Sala "Take Ionescu"


Hol


Sala de Plen


Imensele sali, parca ireale, marmura diafana, aurul care imbraca lambriurile si poleia stucaturile, perdelele gigantice, covoare interminabile si pufoase, piele, lemn, totul amintea de o tara a uriasilor, o tara in care nimic nu era omis, totul era permis pentru infrumusetarea interiorului si asa maiestuos.

Inca sunt fascinata de ceea ce am vazut si sunt inca socata pentru ca acele cateva sali pe care le-am vizitat sunt doar 5% din tot ceea ce ascunde aceasta cladire imensa [terane si subterane]. Despre aceasta cladire nu se pot spune decat cuvinte mari pe masura ei.

Daca ati avut ocazia sa o vizitati sunt sigura ca sunteti placut impresionati de imenasitatea cladirii si frumusetea interiorului, in caz contrat va recomand sa o vizitati si neaparat sa faceti poze :)

Acestea fiind spuse, ma intorc la vizionarea pozelor, de care nu ma mai satur sa le privesc. Ciao-ciao ...

P.S.: Ninge IAR ...

miercuri, 3 februarie 2010

Februarie geros ...



Recunosc, ma asteptam sa mai scada gerul asta, sa mai urce temperaturile in termometre. Surpriza sau nu, nu a prea fost asa cum imi imaginam eu. A nins iar, a scazut iar temperatura, iar acum ca am reluat naveta ma cam incurca frigul asta. La naiba, as vrea sa vina caldurica, sa infloreasca pomii, sa aud zumzetul albinelor harnice ... vise ...

Dezamagitor ....

Buh-bye ...

luni, 1 februarie 2010

Luna noua ...



Eh, uite ca s-a facut si 1 FEBRUARIE .... Azi a Luni, un inceput de saptamana ca oricare altul, devenit intre timp un inceput de saptamana si de luna foarte special - ninge iar :) Desi sunt super bizi azi, am aruncat un ochi pe geam si am facut si o poza, si, desi nu prea se observa din poza mea, afara ninge iar ca-n povesti.

Hai ca va las, ma intorc la ale mele treburi ... C ya !!!